Copyright Delia Kelly 2011
Poem published in Bogdania Magazine in Romanian, No. 99–100, September–October 2022
Translation in English available below
English:
From heaven, many things fall:
I fall from it,
you fall from it too,
and time itself falls away.
I begin to deny my own abyss
as I reach back to reclaim the love I invested
’cause I no longer want to dream.
You have withered my spirit,
stripped the wind from my wings…
You erase my lines,
as you read my now-empty testament…
Like a ghost on a train that never slows,
lost in a day that never sees its end.
I create you in my imagination
just as the Lord created me in His image.
In the light of time
I wait for you to seek us out;
In the garden of thoughts
I wish that both of us will stay.
I gathered so many tears for you
I could turn a desert into a sea.
In a heaven untouched by time
I spill my inkwell of pain into the sun
and I transform it.
I cannot breathe.
I gather your tender shoot of dreams
from whispers burned and faded,
and bind it to my life’s thin thread.
’cause no one’s hell is everyone’s heaven,
I fade, slowly, slowly, within your somber scene.
And I crash into the wall of your heart,
and I wrap myself in your blood like a burial shroud,
and I fall, and fall —
cut by the gleam of your touch.
And I die.
And in the river of your life
a lily will rise,
born from darkened thoughts
and life’s sweet torment.
Gently, I ebb towards the abyss,
at an infinite distance from your gaze.
So much has fallen from heaven
I fell
you fell too
and time itself fell away.
Romanian:
Din rai se rup multe :
din rai mă rup eu,
te rupi tu,
se rupe timpul.
Încep să îmi refuz abisul,
ca să-mi iau înapoi dragostea, nu visul.
Îmi omori simţurile
lăsându-mă fără zbor…
Îmi ştergi rândurile
citindu-mi testamentul gol…
Ca un simplu musafir într-un tren ce n-are gară
într-o zi ce n-are seară.
Te creez în imaginaţia mea
aşa cum şi Domnul m-a creat în imaginea sa.
În lumina timpurilor
aştept să ne cauţi pe noi
În grădina gândurilor
vreau să rămânem amândoi.
Am strâns atâtea lacrimi pentru tine
încât aş face din deşert o mare.
Într-un rai ce n-are timp
vărs călimara cu durere în soare: şi-l schimb.
Nu pot să mă respir
Culeg al tău lăstar de vise
din şoapte arse,stinse…
şi-l pun pe-al vieţii mele fir.
Căci iadul nimănui e raiul tuturor
mă sting încet, încet în sumbrul tău decor.
şi mă-izbesc de peretele din inima ta
şi mă-nfăşor în sânge ca şi cu-un giulgiu
şi cad, cad
mă tai în al atingerii tale luciu.
Şi mor.
Şi-n râul vieţii tale
Va răsări un crin
Născut din gândurile rele
Şi-al vieţii dulce chin.
Încet, m-am stins uşor către abis,
la un infinit distanţă de privirea ta.
Din rai s-au rupt multe:
m-am rupt eu,
te-ai rupt tu,
s-a rupt şi timpul.
Leave a Reply